Your slogan here

Program growth grădinițe private

Beneficiile unei grădinițe private cu profil sportiv


Sportul românesc este la momentul actual într-un declin. Se investește tot mai puțin în cluburile sportive, în formarea de viitori campioni, iar rezultatele pe care sportivii români le au în ultima perioadă confirmă acest lucru. Nu se pot obține performanțe dacă nu se investește în pregătirea sportivilor încă de la primele contacte pe care aceștia le au cu sportul. Tocmai de aceea, statul român s-a hotărât să lanseze programul „Growth – Investim în copii, investim în viitor”, prin care se acordă fonduri nerambursabile în valoare totală de 500 de milioane de euro. Cu ajutorul acestor fonduri nerambursabile se dorește construirea, amenajarea și dotarea a aproximativ 1000 de grădinițe private cu profil sportiv.

Beneficiile pe care le oferă o grădiniță privată cu profil sportiv sunt:

  1. Dotările și resursele sunt la standarde europene. În schema proiectului este specificat foarte clar felul în care trebuie să fie amenajată grădinița. Dotările vor fi noi, iar echipamentele sportive de cea mai înaltă calitate.
  2. Grupele din care fac parte copiii nu sunt la fel de numeroase ca la grădinițele de stat. Timpul pe care educatorul i-l va acorda fiecărui copil în parte este mai mult și mai de calitate.
  3. Grădinițele private au program prelungit. Dacă în cazul grădinițelor de stat programul este de 4 ore pe zi, aici lucrurile stau puțin mai diferit. Programul este de de obicei de 8 ore pe zi, iar majoritatea grădinițelor private funcționează și în timpul vacanței de vară.
  4. Pregătirea care i se va oferi preșcolarului, atât pe plan educațional, cât și pe plan sportiv, este de cea mai înaltă calitate. 
  5. Pe o perioadă de 10 ani de la construcția grădiniței, investitorii sunt obligați să stabilească taxe școlare mai reduse decât alte grădinițe cu profil sportiv. Acest lucru se datorează faptului că grădinițele cu profil sportiv vor fi construite din fonduri nerambursabile, care provin de la stat.

Beneficiile investitorului – Câteva dintre beneficiile pe care le ai dacă te hotărăști să aplici pentru programul Growth și să investești în construirea unei grădinițe private cu profil sportiv sunt:

  1. Poți să primești finanțare nerambursabilă în valoare maximă de 500.000 de mii de euro. Dacă reușești să obții întreaga sumă care ți se pune la dispoziție este posibil să reușești să construiești și să amenajezi grădinița fără ca să investești capital propriu. Chiar dacă ești nevoit să-ți folosești resursele proprii în construcția grădiniței, acestea vor fi cu siguranță recuperate rapid, fiind vorba de o grădiniță privată.
  2. Se poate aplica pentru program indiferent dacă ești constituit sub formă de firmă privată; asociație, federație, fundație sau club sportiv; organizație non-guvernamentală; pentru acordarea fondurilor poate aplica și Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
  3. În cazul aplicării pentru un credit bancar pentru construcția grădiniței, statul acordă garanţii de până la 50% din valoarea creditului contractat de investitor.
  4. Investiția pe care o faci poate fi recuperată într-un timp destul de scurt. Serviciile pe care le oferă grădinița sunt private, beneficiarii vor fi nevoiți să plătească taxe școlare.

Acestea sunt doar câteva dintre beneficiile pe care le are atât investitorul, care se hotărăște să aplice pentru acordarea de fonduri nerambursabile prin programul Growth grădinițe private, cât și părintele, care își dorește să-i ofere copilului lui o educație cât mai bună, și de ce nu, o carieră sportivă de succes.

Mai multe detalii aici: https://www.odasglobalconsulting.net/

This website was created for free with Own-Free-Website.com. Would you also like to have your own website?
Sign up for free