Your slogan here

Consultanță în investiții

Aspecte importante pe care trebuie să le știi despre consultanța în investiții


Consultanța în investiții
 constă în consilierea care îi este oferită unei persoane de către o firmă de consultanță, cu privire la una sau mai multe tranzacții cu instrumente financiare. În cadrul ședințelor de consiliere clientul este sfătuit de către persoane specializate în domeniul investițiilor, însă este lăsat ca el să ia propriile decizii de investiții, acestuia i se recomandă doar cele mai bune opțiuni.

Trebuie să știi că atunci când alegi să colaborezi cu o firmă de consultanță în investiții aceasta va încerca în primul rând să-ți înțeleagă nevoile. O să ți se pună întrebări pentru a se clarifica scopul investiției, situația financiară pe care o ai, experiența și cunoștințele din domeniu. Întrebările care au legătură cu scopul investiției se vor concentra asupra obiectivelor investiției. Există persoane care aleg să realizeze investiții pentru a obține un venit regulat, aici este cazul dividendelor sau a dobânzilor; sau care aleg să obțină un profit mai mare, să-și majoreze capitalul, la momentul scadenței investiției. Obiectivele se stabilesc în funcție de riscurile pe care clientul și le asumă, unele persoane aleg să fie precaute, să meargă la sigur, iar altele acceptă să-și asume un nivel mai mare de risc, care poate aduce un profit mai mare, dar și unele pierderi financiare. Un alt aspect asupra căruia vei primi întrebări din partea firmei de consultanță în investiții se va concentra asupra sumei pe care dorești să o investești și a perioadei de timp pe care se investește. Consultantul are nevoie să cunoască aceste detalii deoarece anumite investiții sunt impozitate diferit față de altele sau unele produse pe care clientul alege să le achiziționeze pot fi dificil de vândut. În funcție de răspunsurile pe care le oferi, firma de consultanță își va adapta recomandările și va creiona o ofertă pe care ți-o va prezenta.

Pentru a alege cea mai bună firmă de consultanță în investiții, trebuie să adresezi și tu întrebări firmei. Poți face acest lucru pentru a avea siguranța că: investiția ta va fi pe mâini bune; înțelegi avantajele, dezavantajele și riscurile pe care ți le asumi; înțelegi natura serviciilor care ți se pun la dispoziție; informațiile pe care le ai tu sunt corecte. Nu ezita în a adresa orice întrebare sau nelămurire pe care o ai, decizia de investiție este a ta, capitalul îți aparține, tocmai de aceea ai dreptul să cunoști orice detaliu care te interesează. Este important să soliciți informații care privesc tarifele și comisioanele pe care firma de consultanță le practică, tarifele diferă de la un serviciu la altul, asigură-te că înțelegi diferența dintre ele. Trebuie să reții faptul că fiecare investiție în parte implică un grad mai scăzut sau mai ridicat de risc, analizează cu atenție opțiunile pe care le ai.

O firmă de consultanță în investiții îți poate oferi următoarele servicii:

  • îți prezintă tipurile de investiții
  • te ghidează pentru a alege cea mai bună opțiune în plasarea resurselor financiare
  • dacă ai nevoie pentru investiția ta de resurse financiare din partea băncilor sau a altor instituții financiare, îți oferă consiliere pentru a le obține
  • oferă consiliere juridică
  • realizează studii de fezabilitate, plan de afaceri, segmentări de piață, analize de piață, analize SWOT, strategii de preț și de produs, etc.

Dacă dorești să afli mai multe detalii, poți accesa: https://www.odasglobalconsulting.net/

This website was created for free with Own-Free-Website.com. Would you also like to have your own website?
Sign up for free