Your slogan here

Finantare nerambursabila rezidente varstnici

De ce merita sa accesezi fonduri prin programul Growth rezidente pentru varstnici?

În cazul în care nu ai auzit până acum de programul Growth rezidente pentru varstnici, pe care statul român îl lansează, este timpul să iei o foaie și un pix și să notezi următoarele informații, deoarece s-ar putea să te intereseze. Prin intermediul acestui program se dorește încurajarea investitorilor cu inițiativă, care doresc să construiască și să amenajeze centre private rezidențiale pentru persoanele vârstnice. Se pun la dispoziție fonduri în valoare de 4 miliarde de lei, cu ajutorul cărora se pot construi aproximativ 2000 de rezidențe pentru vârstnici.

Ce trebuie să faci pentru a beneficia de finanțarea oferită prin programul Growth rezidențe pentru vârstnici?


În primul rând, trebuie să verifici dacă proiectul tău se încadrează în criteriile de eligibilitate stabilite. Prin regulamentul programului, s-au stabilit următoarele condiții care trebuie respectate: rezidența trebuie să ofere servicii echivalente cu hotelurile de 4 stele; să se amenajeze atât spații care pot găzdui o persoană – garsoniere, cât și spații în care pot locui mai multe persoane – apartamente cu 2 sau mai multe camere; un spațiu locuibil de 25 mp trebuie să se asigure pentru fiecare vârstnic în parte; dacă se construiește o clădire care are mai mult de un etaj, aceasta trebuie să aibă neapărat lift; amenajarea spațiilor de recreere este obligatorie, acestea pot fi amenajate la maxim 250 de metri de rezidență; asigurarea personalului medical trebuie să se facă de către rezidență; hrana va fi servită în baza unor meniuri prestabilite, prin intremediul unui sistem de servire cu circuit deschis; asigurarea de locuri în procent de cel puțin 4% pentru persoanele imobilizate la pat, pe o perioadă de cel puțin 10 ani de la deschiderea rezidenței.

Cheltuieli eligibile Growth rezidențe pentru vârstnici
Valoarea maximă pe care un beneficiar o poate obține prin intermediul Growth România este de 500.000 de mii de euro. Cu ajutorul acestor fonduri, se pot face următoarele cheltuieli:  construcția, reabilitarea, amenajarea și dotarea rezidenței pentru persoanele vârstnice; înlocuirea sau reabilitarea instalațiilor electrice, de încălzire, de gaze naturale, instalații sanitare, de telecomunicații, de ventilare, climatizare, etc.; achiziționarea de echipamente informatice, medicale; achiziționarea de mobilier, echipamente, obiecte de birotică; racordarea la rețeaua de utilități.

Începe colaborarea cu o firmă de consultanță pentru a avea garanția aprobării proiectului
Procesul de aplicare este unul destul de complex, iar dacă nu ai cunoștințe în domeniu, sau dacă nu ai mai depus proiecte de o asemenea avengură, cea mai bună alegere ar fi să apelezi la serviciile pe care le oferă o firmă de consultanță. Schemă de ajutor a programului Growth rezidențe pentru vârstnici se desfășoară până în 31 decembrie 2020, deci, dacă vrei să ai un proiect bine pus la punct, ar trebui să începi din timp pregătirile. Odată ce semnezi un contract cu firma de consultanță, probabilitatea ca să primești finanțarea necesară pentru construirea de rezidențe pentru vârstnici, este foarte mare. Consultanții nu depun proiectul până în momentul în care nu au siguranța că acesta este unul câștigător, așadar, analizează opțiunile pe care le ai și începe cât mai repede o colaborare profitabilă.

Pentru informații suplimentare: odasglobalconsulting.net/

This website was created for free with Own-Free-Website.com. Would you also like to have your own website?
Sign up for free