Your slogan here

Growth - rezidențe vârstnici

Programul GROWTH – Rezidențe pentru vârstnici 2019-2020

O categorie de destul de vulnerabilă din punct de vedere social de la noi din țară, și care, în ultimii 30 de ani, a fost des fie neglijată, fie nedreptățită, este cea a persoanelor vârstnice. Cunoaștem cu toții știm provocările cărora le fac față în viața de zi cu zi.

Fără un sprijin financiar concret venit ca ajutor din partea familiei, și mai ales datorită variațiilor permanente ale drepturilor ce li se cuvin după zeci de ani de activitate, aceștia fie au ajuns să facă față cu greu în multe situații provocărilor zilnice, fie au rămas să se confrunte singure cu aceste tipuri de probleme.

Veștile bune vin încep să vină însă începând de acum.

Mai concret, prin faptul că în ultimul an, pentru perioada 2019-2020 au fost create programe speciale de susținere financiară pentru această categorie de persoane, alocându-se fonduri guvernamentale complementare celor deja existente, și care vin în sprijinul persoanelor vârstnice.

Este vorba de așa-numita schemă de ajutor de minimis, prin care se emit acorduri de finanțare până la finalul anului 2020 (cu posibilitate de prelungire) prin programul denumit GROWTH – Rezidențe pentru vârstnici.

Mai exact, planul de finanțare GROWTH – Rezidențe pentru vârstnici acordat de statul român vine în sprijinul celor care doresc să construiască sau să amenajeze spații de locuit pentru persoanele în vârstă, unde aceștia să poată fie să locuiască fie să primească îngrijire.

La ora actuală, majoritatea căminelor sau centrelor de ajutor pentru vârstnici se află în administrarea unor organizații caritabile, ONG-uri sau a anumitor organizații de cult. În cazul programului Growth de finanțare, proiectul constă într-o investiție în centre rezidențiale pentru persoanele vârstnice dependente, singure, ale căror familii nu le pot asigura îngrijirea, și unde le vor fi asigurate condiții de cazare adaptate atât pentru persoane vârstnice, cât și pentru 2 sau 3 persoane (garsoniere sau apartamente).

Noutatea în cazul unui program de acest, GROWTH – Rezidențe pentru vârstnici, este faptul că finanțările în cazul lor pot fi făcute către persoane private sau ONG-uri care construiesc sau amenajează spații în care persoanele vârstnice să poată locui sau să primească îngrijire.

Schema de ajutor de minimis are caracter multianual, și se derulează până la 31 decembrie 2020, cu posibilitate de prelungire în raport cu reglementările europene.

Susținerea financiară constă într-un ajutor nerambursabil de până la 100% din cheltuielile eligibile, de până la maxim 500.000 EUR, pentru construcția sau reabilitarea de rezidențe pentru persoane vârstnice, sau pentru înființarea, amenajarea și dotarea unor astfel de tipuri de rezidențe. Plățile se vor face la terminarea lucrărilor, și după obținerea autorizației de funcționare provizorie obținută de la Ministerul Muncii și Justiției Sociale și este diferențiată în funcție de localizarea rezidenței, în felul următor:

  • Finanțare de până la 50% dacă rezidența se află într-o localitate din primele 10 județe după nivelul de dezvoltare regională;
  • Finanțare de până la 75% dacă rezidența se află într-o localitate din următoarele 10 județe după nivelul de dezvoltare regională;
  • Finanțare de până la 100% dacă rezidența se află într-o localitate din ultimele 20 de județe după nivelul de dezvoltare regională.

Plata acestui ajutor de stat se face în perioada 2019-2020 și se vor putea emite acorduri de finanțare, în baza acestei scheme, până la 31 decembrie 2020, cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat și în limita creditelor de angajament aprobate anual prin legea bugetului de stat pentru acest program.

Cheltuielile eligibile pot fi cele care țin de investiția de bază (construcție, instalații, comunicații etc), cele prevăzute pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului (alimentarea cu apă, gaz, canalizare, agent termic, energie electrică etc) și cele pentru investiția de bază privind amenajarea și echiparea rezidenței: echipament, mobilier, mijloace fixe, echipamente informatice etc.

Pentru a vedea în ce fel îți poți aduce contribuția în a face mai ușoară viața persoanelor vârstnice de lângă noi, te ajutăm cu plan detaliat pe care să îl alcătuiești și să îl depui la ministerul de resort, pentru a obține finanțarea prin fondurile nerambursabile alocate prin programul GROWTH – Rezidențe pentru vârstnici. Te vom ajuta cu întocmirea întregii documentații de care ai nevoie pentru acest tip de proiect.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați: https://www.odasglobalconsulting.net/

This website was created for free with Own-Free-Website.com. Would you also like to have your own website?
Sign up for free